Pavel Haas
(1899 Brünn - 1944 KZ Auschwitz)

Suite für Klavier op. 13 (1935)                                                          
Allegro moderato für Klavier (1938)

Pavel Haas s-a născut , la data de 21 iunie 1899 într-o familie de negustori cehi de origine evreiască la Brno, în metropola Moesiei, unde şi-a petrecut toată viaţa până la deportarea la Terezin în decembrie 1941. În 1919 a început să studieze muzică la conservatorul din oraşul natal; în paralel a studiat şi cu Leos Janácek în anii 1920-1922. Şi-a dezvoltat stilul personal sub influenţa profesorului său, combinând tehnicile neo-clasice ale lui Stravinsky în mod foarte aparte cu unele elemente de jazz sau detalii melodice şi armonice preluate din folclorul ceh şi muzica sinagogală. Janácek avea obiceiul de a-şi iniţia studenţii în foarte complexele materiei ale melodiei şi ritmului din folclorul ceh şi slovac, îndemnându-i a le folosi nu numai ca sursă de inspiraţie pentru tot felul de teme potrivite tuturor genurilor de compoziţie; tălmăcirea muzicală a cuvântului în sine, elementele sale melodice şi ritmice le găsim la Pavel Haas în mod nu mai puţin pregnant decât în cazul lui Janácek, pentru a cărui stil sunt elementare. Muzica lui Haas se potriveşte cu natura sa, descrisă ca un amalgam de haz, ironie fină, perspicacitate şi eleganţă – atribute care vor vi umbrite de experienţa internării la Terezin.

Lui Haas i se cunosc cam 50 de piese de adolescenţă scrise înaintea celor Şase cântece în stil folcloric (1919, orchestrate în 1938), pe care le consideră a fi al său opus 1. Spiritul autocritic faţă de propriile compoziţii avea să şi-l păstreze şi în perioadele de creaţie de mai târziu: din cele 50 de piese scrise după acest opus 1, numai 18 vor intra în catalogul de opere. O poveste de dragoste eşuată din cauza convenţiilor sociale ale epocii marchează fondul biografic din care se nasc două piese importante din timpul studiului: Scherzo triste op. 5 pentru orchestră (1921) şi Fata Morgana pentru tenor şi cvintet cu pian pe versuri de Tagore (1923). O culme a creativităţii sale o atinge în anii 20 cu Cvartetul de coarde nr. 2 op. 7 „Din munţii maimuţelor“ (1925), în a cărui final (“Noapte sălbatecă”) introduce percuţie pentru prima dată în literatura de cvartet. Cronicile sunt aspre faţă de ceeace este considerat o lipsă de respect, drept pentru care Haas prezeintă prompt o versiune fără percuţie. Pentru teatrul din Brnó compune câteva vaudeville-uri; fratelui său Hugo, un foarte cunoscut actor şi regizor de film, îi scrie muzica pentru mai multe filme. Talentul său pentru scenă se desfăşoară din plin însă numai în cazul operei dramatice Şarlatanul, o adaptare la mediul ceh a tragicomediei “Doctorul Eisenbart”, compusă în anii 1934-37. Premiera are loc la Brno în 1937 şi este încununată de mare succes. (Opera va trebii să dispară din repertoriu după Trataul dela München din 1938, fiind reluată numai în 1999 în cadrul Festivalului de Operă Wexford din Irlanda.) Entuziasmul lui Haas pentru radio se manifestează artistic în Uvertura pentru radiodifuziune op. 11 scrisă în 1931.
În 1935 Haas se decide să părăsească firma părinţilor, pe care o condusese până atunci, urmând sfatul soţiei sale, doctoriţa Sonia Jacobsonová, şi încurajat de succesul Suitei pentru pian op. 13 (1935) de a se ocupa de-acum încolo numai de muzică. Cvartetul de coarde nr. 3 op. 15 (1938) şi Suita pentru oboi şi pian op. 17 (1939) reprezintă veritabile capodopere ale muzicii camerale. Deportarea la Terezin întrerupe orchestraţia unei Sinfonii începută în 1940 (care va fi terminată de Zdenek Zouhar, având premiera în 1998 la Weimar). La Terezin Haas va compune până în octombrie 1944 cel puţin opt piese, din care însă s-au păstrat numai trei: cele Patru cântece pe versuri chinezeşti pentru bas (bariton/ mezzosoprană) şi pian (1944) - a căror limbaj muzical este deopotrivă dureros, disperat şi enorm de puternic, aşa încât acestă ultimă piesă păstrată apare ca un dintre cele mai impresionante opere „târzii“ ale compozitorului -, Al Sefod (“Nu căini”) pentru cor bărbătesc pe versuri e David Shimoni (1942) şi Studiu pentru orchestră de coarde (1943), până în ziua de astăzi una dintre cele mai des cântate piese de Pavel Haas. A supravieţuit graţie iniţiativei dirijorului Karel Ančerl, şi el fost deţinut, care o cântase acolo de mai multe ori; manuscrisul partiturii se pierduse, dar Ancerl izbuti după război să regăsească în lagăr ştimele de orchestră.
Împreună cu compozitorii Hans Krása şi Viktor Ullmann, Pavel Haas se văzu deportat la Auaschwitz în 16 octombrie 1944, unde avea să moară în camerele de gaz. (Sursă: Boosey & Hawkes)
Traducere: Ruxandra Ilea

Rudolf Karel
(1880 Plzeň - 1945 Lagărul de concentrare de la Terezin) 

Tema con variazioni, op. 13  (1910).  Pentru pian - premieră  Prag 4.4.1921
Drei Walzer, op. 18 (1913). Pentru pian - premieră  Prag 3.1.1926

Rudolf Karel studiază mai întâi Dreptul la Universitatea Carolină, începând în paralel, încă înainte de a-și lua licența, să studieze muzica la conservatorul din Praga, unde devine ultimul elev al lui Antonín Dvořák.
După prima sa lucrare, melodrama Věčná pohádka [Poveste veșnică], compusă încă sub îndrumarea lui Dvořák, crează lucrări pentru pian, mai multe piese pentru orchestră, precum și prima sa operă, Ilsino srdce [Inima Ilsei] (1909).
Izbucnirea Primului Război Mondial în 1914 îl găsește pe Karel într-o călătorie de studii în Dalmația, zădărnicind posibilitatea reîntoarcerii în patrie.
În iunie 1920, Karel se reîntoarce la Praga, devenind, în 1923, profesor pentru compoziție la conservator.
În martie 1943 este arestat de Gestapo, motivul fiind ajutorul oferit evadaților dintr-un lagăr de concentrare, ca membru al unui grup de rezistență la care aderase încă în 1938. Este încarcerat la penitenciarul Pankrác din Praga, unde continuă, în cele mai inumane condiții de detenție, activitatea componistică, creând lieduri și piese pentru pian. Aici, în peniten- ciar, se nasc opera feerie Tři zlaté vlasy děda Vševěda [Cele trei fire de păr din aur ale Moșului Știe-Tot], iar pentru membrii ansamblului České Noneto, compune, între 16 ianuarie și 5 februarie 1945, Nonetul, ultima sa piesă, notată cu creionul pe bucățele de hârtie.
Pe 7 februarie 1945, Karel este deportat în „Mica Fortăreață” de la Terezin. Data exactă a morții sale nu este cunoscută; se presupune că se situează undeva între 5 și 7 martie.
Traducere: Isolde Huber
 

Gideon Klein
(1919 Přerov [Prerau]/Mähren) - 1945 (?) KZ Fürstengrube (Außenlager von Auschwitz)

Streichtrio (Theresienstadt 1943)

 Acest text există

numai în limba germană   

Hans Krása

(1899 Prag - 1944 KZ Auschwitz)

Publicul “Concertelor pentru Transilvania” s-a familiarizat deja cu "compozitorul de la Theresienstadt", Viktor Ullmann. Însă niciodată încă nu a fost prezentată vreo piesă de Hans Krása. Iată deci că a sosit vremea!
Dar mai întâi, câteva cifre seci și, totuși, impresionante:
În cei patru ani de teroare, la Theresienstadt au fost 139.654 de încarcerați, dintre care au murit 33.419, iar 86.934 au fost deportați și doar 17.320 au apucat eliberarea din mai 1945.
Iar acum despre muzică, întrucât concertele de acolo, numite "activități din timpul liber", se desfășurau într-o mansardă:
Passacaglia și fuga, terminate la 7 august 1944, sunt ultima lucrare a lui Hans Krásas de la
Theresienstadt, cu două luni înainte de a fi fost transportat la Auschwitz. Passacaglia relevă, prin cromatica sa amintind de stilul timpuriu al lui Schönberg, aplecarea stilului lui Krása către muzica vieneză de la finele secolului, pe care i-a transmis-o cultul praghez al lui Mahler. Viena este prezentă în scriitură și prin faptul că temei de bază i se opune drept contrapunct, o melodie vieneză de vals; ambele teme vor fi prelucrate în contrapunct dublu. Tema Fugii este derivată din tema de vals, fiind, în contrast cu efectele biritmice ale Passacagliei, o parte cu motricitate neobarocă.
În concertele noastre viitoare, vă vom prezenta cu bucurie mai mult din creația lui Krása, care din păcate nu a mai compus altceva pentru pian solo, dar are cvartete de coarde, un trio de coarde, lieduri, minunate piese pentru orchestră și chiar o operă după Dostoievski. Dar cea mai cunoscută a devenit opera pentru copii "Brundibár" (Licuriciul), compusă de Krása pentru casa de copii evrei orfani din Praga, reconstruită la Theresienstadt. Ea a parcurs toate țările europene – nu și România, până acum. Poate vom reuși să schimbăm acest fapt.
Traducere: Dr. Elena Şorban

Erwin Schulhoff
(1894 Praga - 1942 lagărul de concentrare Wülzburg în Bayern)

Î n 1914, la 20 de ani, Schulhoff a fost înrolat în serviciul militar. Cu un an înainte, a absolvit studiile la Köln și a primit Premiul Wüllner pentru rezultate excelente. Și-a făcut serviciul militar mai întâi în Boemia, apoi, în iunie 1916 a fost transferat la Debrețin, unde, pe frontul de Est, a fost rănit la mână, iar în 1917,-în nordul Italiei, la Asagio, unde i-au degerat picioarele. Experienţele din război l-au făcut un radical critic social. „Şi interioritatea mea? (…) Am fost grotesc, burlesc, am fost humoresc (...). Şi acum stau la intrarea în țara viitorului, mizerabil şi sfidător!", scrie el la 2.12.1918 în propriul jurnal.

Perioada postbelică, Schulhoff a petrecut-o inițial la Dresda, Saarbrücken şi, din 1921 la Berlin. În toamna lui 1923, confruntat cu inflaţia şi haosul politic, s-a întors la Praga, unde a fost atras de postul permanent ivit la redacția ziarului de limbă germană „Prager Abendblatt”, ca succesor al lui Max Brod. Contribuţiile sale componistice la festivalurile muzicale de la Salzburg, Veneţia şi Donaueschingen, precum şi înregistrările pianistice ale unor partituri contemporane – mai cu seamă ale lui Alois Hába, compozitorul sferturilor de ton – au atras cu deosebire atenția asupra sa.
„Majoritatea lucrărilor de muzică de cameră ale lui Schulhoff au apărut în timpul unei deosebit de productive perioade, din 1923 până în 1930. Schulhoff probează acum capacitatea de a modela în genurile tradiționale sonată și cvartet de coarde, şi de a folosi tiparul formei sonată – chiar și modificat, de sine stătător, mult dezvoltat – în scopul prelucrărilor tematice. Ca liant, utilizează un motiv pregnant, ce acţionează ca element constitutiv unificator, ca nucleul pentru ulterioarele dezvoltări pe orizontală şi pe verticală ale discursului muzical.” (Ingeborg Allihn)          
Sonata pentru vioară solo
Sonata pentru vioara solo a fost compusă de Schulhoff în ianuarie 1927, în timpul peregrinărilor sale între Paris şi Londra. Ajuns în acel moment la epoca de maturitate, dovedește un stil propriu evident şi o tehnică de compoziţie suverană. Scrisul său a câştigat forță şi siguranță de sine. Deşi în anul la care ne referim a fost solicitat în cea mai mare măsură ca apreciat pianist, a reușit totuși să compună numeroase lucrări reprezentative. Aici se înscrie și Sonata pentru vioară solo.
Traducere: Dr. Laura Manolache