musica suprimata

         Tradition ist die Weitergabe des Feuers,                 aber nicht die Anbetung der Asche  (Gustav Mahler)   Tradiţie înseamnă transmiterea focului, nu venerarea cenuşii

Ce înseamnă 'musica suprimata'?

Expresia are dublă semnificație: pe de o parte, suprimata înseamnă, românește, „reprimată”. Pe de altă parte, putem asocia această muzică și cu ceva „suprem”, așadar, „de rangul cel mai înalt”.

Ce înseamnă „muzică reprimată”? Și aici putem găsi două semnificații: reprimată, adică dată deoparte, este acea muzică pe care nu o putem consuma cu ușurință. Ea iasă din diagrame și este preferabil exclusă din programele de concert, ca să nu pună publicul pe fugă. Semnificația fatală de „proscriere” înseamnă eliminarea de pe lume a tot ceea ce irită, a ceea ce nu corespunde uzului decretat. Astfel, limitele dintre „reprimat” și „proscris” nu sunt fixe. Muzica pe care oamenii nu o plac este repede și irezistibil pusă deoparte. Ea poate fi defăimată sau tratată chiar mai rău de atât.

Compozițiile care au fost asuprite peste tot, unde au călcat bocancii naziști – așadar, în mai toată Europa –, au fost create, majoritatea, în prima treime a secolului XX – într-un limbaj sonor nou, adecvat percepției acelei epoci „a constrângerii și a  tensiunii”, cu „lumea dispozitivelor violente” – în exprimarea lui Rilke –, care nu mai puteau fi descrise în tonalitățile tradiționale, major-minore.  Limba, ca mijloc de comunicare, a devenit necredibilă, din cauza „frumoaselor aparențe” pe care societatea le menținea cu înăpățânare, precum și a propagandei de luptă din timpul Primului Război Mondial – iar respingerea  cuvintelor fără semnificație s-a numit „dada”.

La Viena, Arnold Schönberg a rezistat banalizarea Primei Școli Vieneze prin dezvoltarea metodei sale dodecafonice, în care cele 12 sunete sunt relaționate doar între ele, fără major ori minor, fără supremația tonicii ori relații de dominantă sau subdominantă. Față de aceasta s-au aliat Schönberg și Berg și Webern – grup pe care îl denumim astăzi drept A Doua Școală Vieneză. Însă pentru mulți, muzica dodecafonică este, chiar și astăzi, întruchiparea muzicii „strâmbe”, de neascultat, care poate fi dată deoparte cu conștiința împăcată. Boicotarea ei nu a încetat odată cu nazismul – ea a rămas, mai ales în socialism, ca un mijloc probat al lipsei de mesaj, evitabilă în mod radical.

'musica suprimata' dorește, aproape un secol de la apariția ei, să contribuie la înlăturarea inhibițiilor, muzica dodecafonică nefiind „un aer de pe alte planete”, ci o continuare a clasicismului, cu alte mijloace – cu un suflu proaspăt.
Curaj, așadar!

Cu drag, în numele asociației musica suprimata

Heidemarie T. Ambros